Mă aflam într-o încăpere întunecată. Nu puteam vedea nimic, dar auzeam respirația cuiva. Am încercat să caut ceva pentru a face lumină, dar nu reușeam să găsesc nimic. Dintr-o dată, s-au aprins mai multe lumânări în jurul meu. Era o încăpere sumbră și nu înțelegeam unde sunt. M-am întors pentru a vedea ce se afla în spatele meu. Am țipat, îngrozită. Soțul meu era răstignit pe perete. Îi curgea sânge din mâini și din picioare. Avea capul plecat spre dreapta. Îi auzeam respirația, dar nu părea să fie conștient. O forță incredibilă îmi spunea că trebuie să îi scot inima și să o mănânc.

O parte din mine nu mă lăsa să fac asta. 

Am început să plâng și să mă apropii de el. I-am ridicat capul, pentru a îl trezi. Din ochi îi curgeau lacrimi de sânge. Când a deschis ochii, aceștia erau roșii. Mi-am pus mâna la gură, ca să opresc țipătul care voia să iasă din mine. Am simțit o prezență în spatele meu. M-am întors, dar nu am văzut pe nimeni. Totuși, cineva sau ceva era acolo, cu noi. Auzeam o voce care îmi repeta obsesiv aceleași cuvinte: „scoate-i inima și mănânc-o!”

Nu îmi mai puteam controla corpul și setea de sânge. Nu voiam să îi fac rău lui Miguel, dar nici nu puteam opri în vreun fel ceea ce urma să fac. Am simțit că ceva mă împinge tot mai mult spre el. Mâna mea a intrat în pieptul lui. I-am smuls inima într-o fracțiune de secundă. O țineam în mână și mă uitam la ea. Fără să îmi pot controla membrul,  am dus-o spre gură, ca și când altcineva îmi controla corpul. După ce i-am mâncat inima,  am început să țip.