The second round started.
Every vote is much appreciated. Thank you.
I’m getting closer to clinch the „Cover of the Month” contest on AllAuthor! I’d need as much support from you guys. Please take a short moment to vote for my book cover here: https://allauthor.com/cover-of-the-month/11218/
Publicat de
Romelia Lungu
Numele meu este Romelia Lungu, m-am născut în Brăila, România, pe data de 2 Septembrie 1985. De când mă știu, visul meu a fost să scriu și să călătoresc, iar acum mă bucur să spun că le-am îndeplinit pe amândouă. În anul 2020, am publicat prima mea carte, o realizare care mi-a deschis uși către noi lumi și aventuri. Am avut privilegiul de a locui în Italia, Spania, Cipru, Germania și Anglia, iar de șase ani, Malta este locul pe care îl numesc acasă. Am încercat de multe ori să șterg din memoria mea amintiri dureroase, dar am sfârșit prin a le pierde și pe cele frumoase. Îmi aduc aminte cu nostalgie de viața mea și încerc să nu regret nimic, consolându-mă cu gândul că în trecut, când luam decizii greșite, nu aveam cunoștințele pe care le-am dobândit mai târziu. Trăiesc cu convingerea că suntem oameni și avem dreptul să greșim, atâta timp cât nu repetăm aceleași greșeli și învățăm din ele. Nu sunt o persoană sofisticată și nu am fost niciodată. Nu am pretenții de la alții, atâta timp cât nu pot avea pretenții de la mine însămi. Am pornit pe drumul vieții cu vise mărețe și planuri bine puse la punct, dar am ajuns să mă pierd în mulțimea de oameni, lăsându-mi dorințele undeva pe drum. Am uitat cine mi-a furat inocența pentru că am vrut să uit, neputând suporta gândul pierderii. Experiențele negative au fost o constantă, dar și acestea m-au ajutat să mă definesc. Nu mă consider perfectă, dar unii ar putea vedea defectele mele ca pe niște calități. Am întâlnit oameni care mi-au schimbat principiile și am ajuns să mă pierd de atâtea ori încât nu mai știu unde am rămas. Am încercat să salvez lumea, uitând să mă salvez pe mine. Am făcut sacrificii supraomenești pentru cei din jur, uneori primind în schimb doar bucăți de timp, alteori nimic. Am învățat că visele nu se vor materializa dacă nu acționez, dar uneori am avut nevoie de un imbold. Am întâlnit oameni care m-au călcat în picioare, dar și astfel de experiențe m-au ajutat să mă ridic, uneori cu fruntea sus, alteori cu lacrimi în ochi și inima îndurerată. Drumul vieții mele a fost presărat cu spini, dar și cu momente de glorie. Am oferit iubire, respect și bunătate, însă acum abia mai am o fărâmă din ceea ce aveam odată. Am iubit cu pasiune, de multe ori oameni nepotriviți. Și totuși, sunt aici, încercând să mă redescopăr, pentru că nu ar mai avea sens să încerc să mă regăsesc. Am învățat să iubesc noua mea versiune, chiar dacă uneori sfârșesc prin a o detesta. Am decis să scriu pentru a-mi elibera sufletul de durere și furie. Jocul cu cuvintele a fost mereu o plăcere, iar acum am șansa de a împărtăși public tot ce simt și ce am ținut ascuns în mine de-a lungul anilor. Prin personajele mele, dau naștere unor noi vieți și începuturi, pierzându-mă în poveștile pe care le creez. Prefer să scriu nuvele, evitând limbajul sofisticat, pentru că vreau ca poveștile mele să fie accesibile și ușor de înțeles. Scrisul a devenit parte integrantă a vieții mele și sper ca prin poveștile mele, care adesea explorează groaza, paranormalul și misterul, să aduc oamenii mai aproape de mine și să îmi recapăt încrederea în umanitate. Vezi toate posturile scrise de Romelia Lungu

I dnt have facebook ac. So i am unable to vote. It says log in to vote ….
ApreciazăApreciat de 2 persoane
You can register also with email.
ApreciazăApreciază
Oh i dnt observe that option i will log back and vote
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you so much. I really appreciate. Once you will register then you will be able to vote easy.
ApreciazăApreciază
🌿🌷👌
ApreciazăApreciat de 1 persoană