Trecuseră deja două ore, iar Armin încă nu venise. Ilaria începuse să vorbească prea mult după sticla de vin pe care tocmai o terminase. I-am lăsat mâna în jos în momentul în care începuse să o fluture în aer după ospătari, pentru a mai comanda încă o sticlă de vin. I-am spus să stea cuminte pe scaun până mă întorc de la toaletă, moment în care am decis să achit și nota de plată.

Când am revenit pe terasă, toți oamenii care stăteau la mese erau în mijlocul străzii. Auzeam în depărtare sirenele mașinilor de poliție și ale ambulanței. M-am dus grăbită spre mulțimea panicată. Mi-am făcut loc printre oameni, împingându-i în toate direcțiile. Am căzut în genunchi înspăimântată, când am ajuns lângă corpul Ilariei. Era plină de sânge pe față și pe mâini. Avea capul într-o parte, nu mai respira, iar din gură îi curgea mult sânge. Ochii ei erau încă deschiși și aveam impresia că se uita la mine și mă implora să o salvez.

Eram de-a dreptul șocată, mai întâi murise Damian, iar acum prietena mea, de parcă o forță nevăzută dorea să îi ia din viața mea pe oamenii dragi. Aveam impresia că se va dezlănțui Iadul pe pământ. Medicii care au ajuns la locul accidentului au declarat-o moartă, fără a mai începe manevrele de resuscitare. Am simțit o mână care atârna greu pe umărul meu și o voce de bărbat care încerca să mă calmeze. Eu eram paralizată de ceea ce vedeam în fața mea.

O vedeam pe Ilaria plutind deasupra corpului ei. Nu mai avea sânge pe față și pe mâini, dar îi curgeau lacrimi de sânge din ochi și trăgea cu ambele mâini de limbă, pentru a o smulge. Părea că era prinsă între două dintre aleile pe care fusesem cu ceva timp în urmă. Cred că leșinasem în acel moment, pentru că mă trezisem câteva ore mai târziu la spital. Armin dormea pe scaunul din dreapta mea, cu o carte pe piept. Nu credeam că un bărbat atât de fioros și aspru ar fi fost capabil să citească o carte.