Insomnia


Am avut un coșmar groaznic noaptea trecută. Mă aflam într-o încăpere care mi se părea cunoscută, dar nu știam unde eram. 

Era o casă modestă unde, după cum am observat, locuia o familie cu trei copii. Am luat fiecare poză în mână și le-am studiat pe toate. Două fețe mi se păreau cunoscute, dar nu aveam idee cine sunt, în ciuda sentimentului de familiaritate. 

Am urcat scările la etajul casei. Am deschis prima ușă. Acolo dormeau părinții. Am deschis a doua ușă, acolo dormea un adolescent. La a treia ușă, mâna a început să îmi tremure, atunci când am vrut să o deschid. Am respirat adânc de câteva ori și mi-am făcut curaj să deschid ușa. 

În cameră erau două paturi mici. Picioarele mele s-au îndreptat către patul fetiței. Nu știam de ce trebuie să fiu acolo sau ce trebuie să fac, dar eram convinsă că voi face ceva groaznic. 

Băiețelul a deschis ochii și s-a uitat la mine. I-am făcut semn să tacă și am pus mâna pe capul fetiței. Am întors-o spre mine și,  cu o putere dezlănțuită, i-am scos ochii. Băiețelul încă se uita la mine, dar nu scotea niciun sunet. Fetița a început să țipe, așa că a trebuit să îi acopăr gura. 

I-am pus o pernă pe față și, cu cealaltă mână, i-am scos inima din piept. Am dus mâna cât mai aproape de fața mea pentru a îi vedea inima și, în momentul ăla, am văzut că mâna mea arăta diferit. Băiețelul era încremenit și abia îi mai auzeam bătăile inimii. 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.