Îmi aduc aminte vag ca mai demult eram o persoana plină de viața. Iubeam viața chiar dacă nu știam cum sa o trăiesc. Iubeam tot ce ma inconjura și ma hraneam cu iubirea oamenilor din jurul meu. Aveam nevoie de ei și dragostea lor pentru a învața sa trăiesc, dar nu cred ca aveam nevoie și de rautatea lor. Nu am cerut eu sa vin pe lumea asta cum tot nici eu nu am cerut sa fiu calcata în picioare de oameni. O rautate iesita din comun și un egoism de nedescris. Asta ofera oamenii celor dragi și mai ales celor care se așteaptă doar la lucruri bune din partea lor. Credeam ca nu pot trai fara a avea pe cineva in preajma mea. Eram mereu obsedata de dorinta de a avea tot timpul pe cineva alaturi de mine. Imi doream sa ma pot baza pe cineva, sa stiu ca e cineva mereu acolo gata sa ma ajute cand am nevoie.

In fiecare zi, fiecare dintre noi face o mulţime de alegeri care vor avea impact asupra vieţilor noastre. Unele dintre acestea sunt de mică importanţă şi ne vor influenţa în următoarele câteva minute, ore, sau zile, în timp ce altele ne vor schimba complet cursul vieţii. Unele alegeri sunt mai uşor de făcut, altele mai greu. Unele ne vor conduce direct spre succes, în timp ce altele ne vor aduce faţă în faţă cu eşecul. Unele vor părea cutremurător de importante, în timp ce altele vor părea complet nesemnificative. Dar ce trebuie să ştim neapărat este că fiecare alegere, importantă sau nu, uşoară sau dificilă, pe care o luăm în mod individual sau colectiv, ne modifică cursul vieţii. Calitatea alegerilor noastre va hotărî, dacă ne vom lupta cu frustrările, sau vom trăi o viaţă extraordinară, viaţa visurilor noastre. Capacitatea noastră de a face alegeri implică anumite drepturi şi libertăţi. Dacă putem alege, atunci putem determina ce decizii să luăm în legătură cu corpurile, sănătatea, relaţiile, finanţele şi carierele noastre, cu vieţile noastre sociale şi cu credinţele noastre spirituale. Opţiunea ne permite să alegem, să selectăm, să decidem între posibilele căi de urmat. Să mergem la dreapta sau la stânga. Să mergem înainte sau înapoi, să fim fericiţi sau trişti, iubitori sau plini de ură, satisfăcuţi sau nemulţumiţi. Alegerea ne dă puterea de a avea succes sau de a fi neîmpliniţi, să fim buni sau extraordinari, să simţim plăcere sau durere. Putem fi responsabili de faptele noastre sau victime. Putem fi ocupaţi sau nu, fideli sau nu, disciplinaţi sau leneşi. Putem merge pe o cale care să ne reflecte sinele nostru superior, sau pe una care să ne reflecte sinele nostru inferior, în final, noi suntem cei care alegem.

Dacă m-ar întreba cineva în acest moment ce mă nemulțumește la viața mea sau ce simt că îmi lipsește aș răspunde scurt și sec: eu însami. Cum vine asta? Așa bine. Îmi lipsește Eu-l meu liniștit și calm, răbdător și înțelegător pe care l-am pierdut nu știu când și nu știu unde și în nu știu ce condiții. Mi-e dor de omul spontan care obișnuiam să fiu, om care a fost înlocuit de cineva pe care nu-l mai recunosc, cineva mereu stresat și obosit. Timpul liber s-a transformat în timp pentru zăcut și pentru singurătate, căci am ajuns să prefer singurătatea în locul oamenilor în speranța că-mi voi regăsi veselia și pofta de viață în liniște absolută.

Mă simt ca o oală sub presiune sau mai degrabă ca un cartof pus la fiert și uitat acolo în oala sub presiune. Parcă mă dezintegrez bucată cu bucată, iar eu nu mai am nici o putere asupra mea. Oamenii din jurul meu au în permanență așteptări, critici și nemulțumiri. Iar eu? Cu mine cum rămâne? Cine îmi vindecă sufletul de fiecare dată când e călcat în picioare? Cine suferă în locul meu? Cine se luptă pentru mine? Tot eu. Cu fiecare nouă luptă mai pierd câte un pic din mine. Și am obosit. Nu mă mai recunosc. Și mă vreau înapoi, imi vreau viata inapoi. Poate ca daca as sti mometul sau ziua n care m-am pierdut ar fi mult mai usor sa gasesc si motivul pentru care am facut-o. Nu stiu daca m-am pierdut din proprie initiativa sau am fost fortata de consecintele si oamenii diun viata mea. Nu stiu pe unde am ramas blocata, prin ce tara sau prin mintea cuiva! Am calatorit prin atat de multe tari si atat de multe minti omenesti ca nu mai stiu pe unde am ramas.

Poate ca sunt doar obosită  sau tristă. Poate că azi au fost furtuni în mine, iar mâine va apărea un nou curcubeu. Poate doar am rătăcit drumul spre mine și nu l-am pierdut încă. Poate… nimic, lasă. Doar stau puțin de vorbă cu mine. Uneori chiar stau de vorba cu mine din mai multe motive. Unul dintre elea r fi ca atunci cand stau de vorba cu mine sunt propriul meu critic. Nu ma aude nimeni si nu ma poate judeca nimeni.

M-am pierdut de atatea ori si mereu s-a nascut o altă versiune a mea, fie mai proasta fie mai bună. Mi-am pierdut până și sufletul. Cred ca ar fi fost mult mai usor daca mi l-aș fi vândut diavolului. Probabil ca asa as fi avut mai multe satisfacții sau mai multe oportunități pentru a reuși în viață. Poate daca as fi facut pact cu diavolul as fi reușit să îmi controlez furia si dezamăgirea. Cred ca toti ne dorim sa reusim in viata si de multe ori nici noi nu mai stim planul cu care am pornit la drum. Poate ca azi ne dorim ceva si planuim sa ajungem la acel ceva, dar peste cateva zile sau chiar saptamani de incercari ne dam seama ca de fapt ne dorim altceva. Asa alergam toata viata dupa iluzii care la un moment dat ne fac sa ne dam seama ca am pierdut drumul pe care am pornit. Ne dorim atat de multe lucruri incat realizam ca nu am reusit sa ducem pana la capat nici macar unul.  Am atatea cuvinte adunate în creierul meu încât ma minunez cum de încă mai rezista. Daca nu as vorbi cu mine insami probabil ca as lua-o razna.  Sufletul meu nu mai suportă povara grea. Sunt cuvinte care nu pot fi pronunțate si cuvinte care rănesc.